Petrisor Tepurlui

Petrișor Țepurlui

Secretar general – Institutul Român de Schema Therapy

Terapeut avansat Schema Therapy, formator și supervizor

Mi-am inceput călătoria terapeutica acum mai bine de 25 de ani, când am descoperit prima carte de Sigmund Freud. Am fost fascinat, inițial, apoi am fost tot mai contrariat, pana l-am descoperit pe Jung ale carui teorii au dat sens multor căutări interioare.

Nevoia de structura m-a adus in preajma doamnei psihoterapiei romanești – Irina Holdevici – care mi-a fost mentor la inceputurile mele ca psihoterapeut si formator. Paradigma cognitiva mi-a permis sa inteleg geneza si evolutia multor probleme, iar cea constructivista a completat tabloul cu elementele lipsa din ABC-ul cognitiv. Si totusi lipsea ceva: renuntasem la cautarea sensului profund al unor principii care pareau sa faca parte din fiinta mea si a multor persoane cu care lucram. Atunci l-am descoperit pe Jeffrey Young si am aflat ca el le numeste scheme cognitive disfunctionale timpurii. Asa am inceput sa conectez toate abilitatile ce pareau disparate pana atunci: conceptualizarea cognitiva cu imageria si regresia hipnotica, punerea in scena si jocul de rol cu analiza a ceea ce se intampla aici si acum intre mine si persoana din fata mea si care are, poate, cel mai mare rol transformator.

Dupa o practica dificila in perioada in care psihoterapia nu era reglementata, iar formarile in psihoterapie erau rare in tara sau slab organizate si documentate, am inceput sa caut tot mai mult sa inteleg realitatea umana – prin intermediul unui numar tot mai mare de cursuri și formari – si asa mi-am dat seama ca, in primul rand am nevoie sa ma inteleg pe mine, conform dictonului antic (Nosce te ipsum…). Mai intai clientii mei, apoi sotia mea și nu in ultimul rand cele doua fiice care au intrat pe rand in viata mea, m-au pus in contact tot mai mult cu cuvintele lui Ghandi (Fii tu insuti schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume!),pe care il pot parafraza astfel: daca vreau sa fiu capabil sa ii ajut pe ceilalti sa se schimbe trebuie sa am smerenia de a cauta acea schimbare in mine sau a-mi recunoaste propria neputinta, nu mandria de a o fi provocat in celalalt.

Asa am revenit la terapiile de profunzime si la cautarea interioara pe care o incepusem in urma cu peste doua decenii.

Nu cred ca drumul meu se opreste aici, insa pare mai clar acum in fata mea.

Dorim să aducem terapia schemelor mai aproape de voi, atât prin intermediul cursurilor de formare cât și prin workshop-uri susținute de traineri români și străini.

Despre IRST

Institutul Român de Schema Therapy s-a născut din dorința și pasiunea pentru Schema Therapy a membrilor săi fondatori. Suntem o asociație profesională, recunoscută de către Colegiul Psihologilor din România și Societatea Internațională de Schema Therapy. Ne propunem să promovam această modalitate psihoterapeutică în spațiul românesc și să educăm publicul interesat cu privire la problematicile de sănătate mintală așa cum sunt ele înțelese prin prisma teoriei propuse de terapia schemelor.

Evenimente

< 2021 >
Ianuarie
LuMaMiJoViDu
    123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
Subscribe

Contact

Copyright © Institutul Roman de Schema Therapy